C. I. Segmentul
vocalic. Diftong, triftong, hiat
Diftongul – este
grupul vocalic alcătuit din o vocală
plină și o semivocală, alăturate, aflate în aceeași silabă.
iar-bă, soa-re, i-a (dat), șoap-te,
ier-na-tic, ne-am (întâlnit)
Atenție:
În cazul
ortogramelor (i-a, ne-a, le-a, etc.)
cratima marchează rostirea în aceeași silabă, deci se formează diftong, nu
hiat.
Triftongul – este grupul vocalic alcătuit din o vocală plină și
două semivocale, alăturate, aflate în aceeași silabă.
ve-neau, leoar-că,
cre-ioa-ne, i-au (cerut), ne-au (spus)
Atenție:
În cazul
ortogramelor (i-au, ne-au, le-ai etc.) cratima marchează rostirea în aceeași
silabă, deci se formează triftong.
Hiatul – este
grupul vocalic format din două vocale pline, alăturate, aflate în silabe
diferite.
po-e- i-e, a-le-e,
fi-ind, vi-o-re-le
Atenție:
Nu se consideră
hiat grupul format din o vocală plină aflată într-o silabă, și un diftong aflat
în silaba următoare, chiar dacă vocalele și diftongul sunt altăturate (în
cuvântul pa-ie-le există doar diftong).
Important
·
Pentru
aflarea grupurilor vocalice trebuie să desparți cuvintele în silabe.
·
Desparte
în silabe doar cuvintele care au două sau mai multe vocale alăturate (de ex. pâine,
oaie, vedeai, stufoase).
·
Marchează,
prin subliniere, diftongul, triftongul sau hiatul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu